Raid al NATO în Afganistan, soldat cu moartea a zeci de talibani

Raid al NATO în Afganistan, soldat cu moartea a zeci de talibani
Un raid aerian al forțelor NATO a provocat moartea a zeci de insurgenți talibani în nord-vestul Afganistanului, a anunțat marți armata afgană, în timp ce o serie de locuitori semnalează uciderea mai multor civili, relatează Reuters.
Publicat: 15/02/2012, 11:10
Actualizat: 23/04/2012, 16:13

Un raid aerian al forțelor NATO a provocat moartea a zeci de insurgenți talibani în nord-vestul Afganistanului, a anunțat marți armata afgană, în timp ce o serie de locuitori semnalează uciderea mai multor civili, relatează Reuters.

De la relansarea atacurilor lor, în urmă cu doi ani, islamiștii talibani și-au extins aria operațiunilor și în alte regiuni ale țării, de la sudul dominat de triburile pashtune, la est, unde și-au consolidat prezența.

Raidul, desfășurat luni noapte și sprijinit de forțele terestre ale NATO și armata afgană, a vizat refugiile talibanilor din provincia Badghis, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării, Zahir Azimi. Potrivit acestuia, un comandant taliban s-ar fi aflat printre persoanele ucise.

Citește știrea completă pe www.mediafax.ro (click aici)

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Kevin Spacey a cedat și a izbucnit în lacrimi la TV, când a fost...
Mesajul ilar scris de o angajată pe caserola din frigiderul de la muncă: „Nu-mi mâncați...
FOTO. S-a văzut prea mult prin costumul de baie al Cristinei ICH, „nora” lui Pițurcă
Ultimele imagini cu Anca Molnar în viață! Filmare cutremurătoare de la spital, la scurt timp...
Răsturnare de situație! Ce se întâmplă cu voturile de la sectorul 1
Un bucureștean a fost OBLIGAT să plătească bacșiș, într-un local din Centrul Vechi. I-a venit...
E total schimbat după ce a învins cancerul! A slăbit ENORM și abia dacă îl...
Un britanic a rămas fără 30.000 de euro într-o singură noapte în Centrul Vechi. Cum...
„A crăpat inima în el” Cine e Mircea Tat, consilierul mort după alegeri
Ea este Rădița, femeia ucisă de partener la Brăila. Camerele de supraveghere l-au surprins pe...
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Nemții au pus mâna pe noul DUSTER 2024 și l-au tunat. Modificările sunt notabile -...
Diana Şoşoacă a mers după "victoria" de la Europarlamentare la ambasada Rusiei. La eveniment a...
A fost găsită BRUMĂ pe MARTE! Cercetătorii credeau că e IMPOSIBIL!
Ordin obligatoriu peste tot în Europa. Se aplică începând cu 4 iulie
Un nou drum expres. Cea mai bună veste pentru șoferi
Imagini tulburătoare de la priveghiul make-up artistului Anca Molnar. Gestul neobișnuit făcut la căpătâiul regretatei...
Știrea momentului! Prezentator celebru, găsit mort în Grecia! Ultimele clipe din viață, surprinse de camerele...
Roberta, discuție cu Bogdan despre Antoni și Rebecca. De ce nu crede în relația lor....
Cum a petrecut Loredana Groza de ziua ei de naștere? Artista a făcut senzație: ”Mă...
BANCUL ZILEI. Pe vremea lui Ceausescu, Bulă intră în măcelărie: - Aveţi mânzat?
De ce au fost retrase unele produse cu tăiței din Danemarca? Motivul care le face...
×